Criza statului și bunăstarea căpușelor

„Nava din furtună a fost adusă la cheu. Ce s-a întâmplat cu omul gras? A slăbit și statul nu s-a prăbușit”. Președintele e vesel, ca un pompier care a trecut ziua cu bine după ce s-a împiedicat de lumânarea aprinsă, la capul mortului. Face turul microfoanelor prin fața unor cetățeni încă înțelegători, cărora „cifrele nu le țin însă de foame”, crede coabitantul său.

Dar cifrele, spre deosebire de oamenii politici antrenați să dea plasă, nu mint. Statul obez, ei bine, nu a „slăbit” decât cu 210.000 de posturi, nu angajați. Puținii plecați din sistem sunt ori doctori, emigranți din orgoliul de a le fi plătită munca, ori funcționari de cumetrie presați să se retragă pentru a face loc altora ca ei.

Tot cifrele arată limpede cum au crescut salariile medii în companiile de stat peste care criza a trecut ca o glumă. Calculul politic e cinic și exact. Acolo și-au făcut loc protejații, clienții de partid, cu contracte care bat schimbările de regim, cu joburi obscure, în majoritatea lor, dar bine plătite dintodeauna.

La Romatsa, controlorii de trafic iau 18.000 de lei pe lună, cu 25% mai mult decât în 2010. Foarte bine. Mai intrigant e însă că o secretară primește cel puțin 8.000 de lei, cât 7 doctori la un loc. Iar suprataxa iluzorie a PSD nu ar mișca nici cu un milimentru eternii protejați din scaunele lor.

Cu tunurile pe salariile din energie, servite poporului telespectator pe burta goală, guvernul Ponta protejează mai departe prosperitatea căpușelor obscure din Transporturi. Acronime ca S.A.A.F. sau G.E.I. Palat CFR țin în spate, de ani buni, contabili, spălătorese, paznici care contabilizează, spală și păzesc clădiri sau mașini ale statului, în regim de privați, pe bani frumoși.

Pentru companiile-căpușă, binele statului e și al lor. Pe spatele lui, al statului obez își fac „venituri proprii”, spălând limuzine de demnitari, legând „în privat” documentele oficiale, închiriind tot statului spații care îi aparțin. Când statul prosperă, se înmulțesc și se îngrașă. Când statul e în criză, răul lui nu e și al lor. Nu li s-au aplicat tăieri de 25% în 2010, ci doar „principiile pieței”, cu clauza nescrisă, dar mereu valabilă, că pierderile, la final, le va acoperi tot statul. Un buget generos care își ține în puf până la moarte foștii semnatari de note informative promovați șefi în companii bănoase și discrete. „Dacă salariile au crescut eu aș fi primul care să mă bucur”, le spune încurajator ministrul Fenechiu.

De desființare nu poate fi vorba. Din CA-urile lor se țin bine hoarde de cărători de serviete veniți în cabinetele miniștrilor pe salarii care, fiind la vedere, păstrează decența. Sperietoarea managementului privat s-a metamorfozat și ea în soluția românească a „managerul profesionist”, un om din interior, dar fără carnet de partid asumat.

Pe scurt, o clică dependentă care nu a secretat, în toți acești ani, decât resursele propriei rezistențe indiferent de crize sau de guvernări. Degeaba se bucură profesorii și medicii, cei care au mai rămas, de „salariile reîntregite”, un asterisc la lefurile oribile dintotdeauna. Ei sunt o sectă de inadaptați care n-au priceput esențialul. Surprins însă perfect de Marian Vanghelie: „n-ai dreptate când ai dreptate, ai dreptate când ai greutate”.

P.S.: Aud că domnul Mircea Geoană face planuri și turnee să ajungă Secretar General al NATO. Dacă mutarea la Bruxelles îl va face să plece, în sfârșit, din vila de pe Cucu Starostescu a RA-APPS, în care va face în curând un deceniu de semi-clandestinitate, nu pot decât să îl sprijin.